Proiect: Parcările din Gorj, supravegheate video
Camere de supraveghere împotriva celor care aruncă gunoaiele în parcările de pe marginea drumurilor naționale. Așa vor să încerce drumarii să scape de mormanele de resturi care sunt împrăștiate în parcări. Proiectul este unul costisitor și în jur de 25 de parcări din județul Gorj ar putea fi împânzite cu camere de supraveghere.
În prezent, cei de la Secția de Drumuri Naționale Târgu Jiu caută fonduri care să acopere acest proiect. În zonele unde au fost probleme și care s-au transformat în gropi de gunoi, drumarii vor să instaleze camere de supraveghere pe care să le poată monitoriza în orice moment.
„Căutăm soluții. În zonele unde avem noi probleme, nu există energie electrică. Trebuie să le alimentăm solar. Înseamnă niște costuri foarte mari. Investiția ar suporta-o Secția de Drumuri Naționale Târgu Jiu, din bugetul companiei. Trebuie o cameră bună, să vezi foarte bine noaptea pentru că atunci se aruncă gunoiul în parcare, trebuie să ai panou solar, trafic de date să poți monitoriza”, a spus, la Sud FM, Cristi Tudor, reprezentant al Secției de Drumuri Naționale Târgu Jiu.
În primă fază, proiectul va acoperi doar parcările mari aflate în administrarea celor de la Drumurile Naționale. Din acestea și de pe marginea șoselelor, drumarii strâng tone de gunoaie în fiecare lună. „Proiectul este gândit pentru zonele parcărilor, să eliminăm aceste gunoaie aruncate. Nu poți să monitorizezi toate drumurile. La noi, cred că erau 25 de parcări ori două camere să se vadă una pe alta, să nu se fure. Nu e o investiție foarte ieftină”, a încheiat Tudor.