Program de depistare a cancerului pentru salariații CE Oltenia
Angajații Complexului Energetic Oltenia, care au peste 50 de ani, pot participa în luna martie la un program de screening al cancerului colorectal demarat de Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, în parteneriat cu Asociația Mereu Pentru Europa.
Acțiunea se desfășoară în cadrul unui program cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020.
Proiectul se desfășoară până în decembrie 2023 și se adresează tuturor persoanelor cu vârste cuprinse între 50 și 74 care au reședința în zona Olteniei.
Astfel, peste 50.000 de rezidenți din județele Olt, Gorj, Dolj, Mehedinți și Vâlcea, din categoria de vârstă specificată, vor avea acces gratuit la servicii medicale de înaltă calitate de prevenție, screening, diagnostic și tratament precoce al leziunilor premaligne colorectale.
Campania derulată în cadrul Complexului Energetic Oltenia va demara în luna martie, lună dedicată la nivel mondial luptei împotriva cancerului colorectal.