Profesioniştii din muzee îşi dau întâlnire la Târgu Jiu

Numeroşi specialişti din cadrul muzeelor din Craiova, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Drobeta Turnu Severin şi Baia Mare vor fi prezenţi în perioada 26-28 septembrie la Târgu Jiu. Alături de specialişti din Muzeul Judeţean Gorj şi persoane de la alte instituţii de cultură din Târgu Jiu, elevi, studenţi şi membri ai comunităţii locale vor participa la seminarii susţinute de expertul în sectorul muzeal şi în dezvoltarea creativităţii în muzee, Linda Norris, din SUA. Este vorba de proiectul „Creativitatea în Muzee-Workshop-uri şi Seminarii pentru Dezvoltarea Spiritului Creativ al Profesioniştilor din Muzeele Româneşti”, derulat de Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu”, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi din Bucureşti. Proiectul este finanţat de Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, prin US Speaker Program al Departamentului de Stat American. „La seminarii se va discuta despre stimularea creativităţii în organizaţiile culturale, şi despre creşterea implicării comunităţii în viaţa publică. Limba de lucru a seminariilor va fi limba engleză”, a declarat Alina Tiţa, reprezentant al Muzeului Judeţean Gorj. Seminariile vor avea loc la sediul Muzeului Judeţean Gorj din Târgu Jiu.

Vizualizări: 650

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: