Probleme uriașe create de CFR Complexului Energetic Oltenia
CFR Infrastructură a anunțat realizarea în această vară a unor investiții pe ruta Motru-Strehaia, unde două poduri au nevoie de reparații. Este linia ferată pe care Complexul Energetic Oltenia transportă cărbunele de la Motru la Ișalnița. Dacă nu va putea face asta timp de 90 de zile, cât vor dura reparațiile, consecințele vor fi majore pentru compania energetică și nu numai.
Senatorul PSD Florin Cârciumaru a spus într-o interpelare care ar fi cele mai grave cinci consecințe: reducerea producției de energie cu minim 700.000 MWh; neonorarea contractelor de furnizare a energiei termice pentru municipiul Craiova; neasigurarea contractului de furnizare abur cu uzina FORD; nerealizarea stocului de cărbune necesar programului energetic de iarnă; nerealizarea programului normal de lucru pentru salariații EMC Motru, ELCFU, SE Ișalnița, SE Craiova.
“Reprezentanții Complexului Energetic Oltenia înțeleg necesitatea acestor lucrări de investiții, însă în lipsa unei soluții alternative de transport al cărbunelui și/sau a timpului necesar organizării prealabile, ar putea înregistra grave prejudicii economice și sociale”, avertizează senatorul de Gorj, care nu a primit încă răspuns de la ministrul Transporturilor. (A.A.)