Prinşi fără permis
Un tânăr de 25 de ani, din comuna Stoina, a fost depistat, la data de 8 iulie, ora 01:10, de către polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6 B Căpreni, fără să aibă permis de conducere.
La aceeași dată, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Motru au depistat în trafic, un tânăr de 22 de ani, din comuna Bala, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism pe strada Stadionului.
În ambele situații, polițiștii au procedat la verificarea în bazele de date, stabilind că tinerii au dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.
Au fost înregistrate dosare penale, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care are suspendat acest drept.