Prinși băuți la volan

Polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală și Serviciului Rutier au depistat duminică un bărbat de 30 de ani, din comuna gorjeană Ciuperceni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Câlnic, din direcția Motru către Târgu Jiu,  având o concentraţie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

În aceeași zi, polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au oprit în trafic, pe DC 48 Piscuri, un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, din comuna Plopșoru, în cazul căruia, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,44  mg/l alcool pur în aerul expirat.

    
 
Conducătorii auto au fost transportați la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, transmite IPJ Gorj.

În ambele cauze s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care se află sub influența alcoolului.

De asemenea,  la data de 9 mai a.c., polițiști din cadrul Postului de Poliție Polovragi au depistat în trafic un tânăr, de 17 ani, din comuna Polovragi, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În  cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu deține acest drept, arată Inspectoratul Județean de Poliție Gorj.

Vizualizări: 1,288

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: