Primul transplant de brațe din lume se dovedește a fi un succes medical

Felix Gretarsson și-a pierdut ambele mâini după ce a fost electrocutat într-un accident la locul de muncă. Membrele i-au luat foc și s-a ales cu ambele brațe amputate dar acum, după zeci de ani petrecuți fără brațe poate să folosească din nou mâinile transplantate. 

Felix Gretarsson are acum 50 de ani iar brațele i-au fost amputate în în ianuarie 1998, după ce a fost electrocutat la locul de muncă.

După zeci de ani în care a trăit fără ambele brațe, el a convins un chirurg să efectueze primul transplant dublu de braț și umăr din lume. Intervenția chirurgicală a durat 15 ore și a fost un succes.

De atunci, fostul electrician i-a șocat pe chirurgi cu progresele sale incredibile – merge la sală, își îmbrățișează copiii, iar recent a reușit să meargă singur pe bicicletă.

„Înainte de accidentul meu foloseam frecvent bicicleta pentru a merge la serviciu. De mult timp îmi doream să merg din nou pe bicicletă, dar nu știam cum va fi. La fiecare șase luni stau de vorbă cu terapeutul meu ocupațional și stabilim cele mai importante cinci lucruri pe care vreau să le realizez în următoarele șase luni. La început, erau lucruri precum igiena personală și hrănirea", spune el, conform Mirror.

Felix lucra ca electrician înainte de a-și pierde brațele. Pe 12 ianuarie 1998 a fost trimis să repare o linie care transporta suficientă electricitate pentru a alimenta 500 de case. A fost electrocutat și a căzut de la o înălțime de 32 de metri. Și-a rupt spatele în trei locuri și și-a fracturat gâtul, iar brațele i-au luat foc. După accident, Felix a stat în comă indusă timp de trei luni și a rămas fără ambele mâini.

În 2007, după ce a văzut la televizor o reclamă la o conferință de la Universitatea din Islanda susținută de renumitul chirurg Dr. Jean-Michel Dubernard - celebru pentru că a efectuat cu succes primul transplant de mână în 1998 s-a decis să îl caute iar chirurgul i-a spus că există posibilitatea unui transplant dublu de brațe, dar că va trebui să se mute în Franța pentru ca echipa sa să facă pregătirile necesare.

Patru ani mai târziu, chirurgii i-au acceptat cererea, iar Felix a lansat o campanie națională de strângere de fonduri în Islanda pentru a strânge bani pentru operație, 200.000 de euro.

În 2013, el s-a mutat din Islanda la Lyon, iar în 2017 a început așteptarea unui potențial donator. Pe 11 ianuarie 2021 a primit un telefon în care i s-a spus că a fost găsit un donator compatibil și de atunci acesta are din nou brațe și le poate folosi.

„Mă simt foarte bine. Mâinile mele încă nu sunt foarte utilizabile, dar mă descurc și totul se consolidează. Cu siguranță nu a fost ușor. Am mers la sală de patru ori pe săptămână pentru a-mi întări mușchii - reabilitarea nu este suficientă. Viața mea s-a schimbat enorm de când am fost operat”, a spus el.

Galerie foto




Vizualizări: 2,068

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: