Primul spital acreditat din Gorj, la Novaci
Spitalul Novaci este primul din Gorj acreditat. Din cele aproximativ 2200 de criterii impuse de comisia de acreditare, doar 13 indicatori nu au fost îndepliniţi. Timp de o săptămână, delegaţia de la Bucureşti a intervievat angajaţii şi bolnavii, a verificat saloanele, cabinetele medicale, dotările spitalului, precum şi procedurile medicale scrise şi aplicate. Spitalul a trecut cu brio controlul, iar tot personalul spitalului a fost felicitat pentru profesionalism. Documentele oficiale vor sosi la finele perioadei de contestaţii.
Comisia Naţională de Acreditare şi-a încheiat vineri vizita efectuată la Spitalul Novaci. Timp de o săptămână s-a verificat dacă sunt îndeplinite condiţiile impuse pentru acreditarea spitalului. La finele controlului comisia s-a arătat extrem de mulţumită de ceea ce a găsit la Novaci, iar spitalul a fost acreditat la cel mai înalt nivel. Singurele criterii neîndeplinite au vizat investiţiile majore. Conducerea spitalului spune că până la următoarea acreditare, care va avea loc peste 5 ani, vor fi îndeplinite şi aceste cerinţe. „Din cele aproximativ 2200 de criterii, doar 13 nu au fost îndeplinite. Acestea se referă la existenţa unui lift, o rampă interioară pentru persoanele cu handicap, o maşină de spălat pentru ploştile bolnavilor. Conform procedurii legale, documentul oficial va veni cam peste două luni. Există un termen de contestaţie, referitor la indicatorii neconformi, însă nu vom contesta nimic pentru că este vorba despre investiţii majore care necesită timp şi bani. Noi ne-am bucurat că am trecut cu brio controlul. Până la următoarea acreditare, care va avea loc peste 5 ani, cu siguranţă vom realiza şi aceste investiţii”, a declarat Emil Grigore, managerul Spitalului Novaci.
În ultimele patru luni, la spitalul din Novaci au fost făcute investiţii de peste 100.000 de lei în vederea acreditării. „Nu numai că s-au cheltuit foarte mulţi bani cu investiţiile, dar a fost nevoie şi de foarte multă muncă. Toată echipa spitalului a muncit ca să obţinem această performanţă. S-au făcut simulări cu angajaţii în perioada premergătoare vizitei. Cadrele medicale ştiau ce aveau de făcut, dar era nevoie de o vizualizare concretă. Comisia de acreditare i-a intervievat atât pe medici şi pe asistenţi, cât şi pe infirmiere şi pe bolnavi. S-a verificat inclusiv curtea spitalului. Din luna septembrie şi până acum, nici un angajat nu şi-a mai luat concediu. Toţi am fost la serviciu inclusiv în week-end. S-a muncit mult, dar s-a meritat”, a mai precizat Emil Grigore.