Primul drum judeţean reabilitat pe fonduri europene
Drumul judeţean ce traversează localităţile Câmpu Mare-Albeni-Călugăreasa-Prigoria-Zorleşti-Alimpeşti intră în reabilitare pe fonduri europene de anul viitor, anunţă şeful Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu. Drept urmare, consilierii judeţeni s-au întrunit marţi în şedinţă extraordinară pentru a aduce câteva clarificări la proiect, în condiţiile în care contractul de finanţare pentru acest drum judeţean va fi semnat în maximum două săptămâni.
„Clarificările survin ca urmare a unor modificări legislative. Noi am făcut auditul de siguranţă rutieră la data depunerii proiectului, ianuarie 2017, dar legea s-a modificat între timp, iar aceste cheltuieli sunt neeligibile şi asta a fost urgenţa. S-au diminuat unele sume cu 306.900 lei, suma pe care o să o avem ca şi fonduri nerambursabile”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Gorj..
Drumul judeţean ce traversează localităţile Câmpu Mare-Albeni-Călugăreasa-Prigoria-Zorleşti-Alimpeşti este reabilitat pe Programul Operaţional Regional şi are o valoare de 75 milioane lei, contribuţia Consiliului Judeţean Gorj fiind de patru milioane lei. Proiectul prevede lucrări de reabilitare de poduri, podeţe, realizarea de trotuare pietonale şi piste de biciclete, modernizarea staţiilor de transport public, consolidări terasamente, accese proprietăţi.