Primele verificări la stațiile GPL din Târgu Jiu. "Luăm măsuri dacă vom constata abateri!"

Marți, au fost făcute primele verificări în stațiile GPL din Târgu Jiu. În total, 17 astfel de stații există în municipiu. Polițiștii locali au început controalele. Verifică, în primă fază, dacă acestea au autorizații de construire și documentele sunt în regulă.

"Urmează să luăm măsuri în cazul în care constatăm abateri", a spus Mirela Stamate, de la Poliția Locală Târgu Jiu. 

În total, în tot județul Gorj, sunt 52 de stații GPL. Cele mai multe dintre acestea sunt în Târgu Jiu. Toată lumea se teme că, oricând, tragedia din Dâmbovița s-ar putea repeta. Autoritățile vor să prevină un dezastru la indigo și iau la rând toate stațiile de gaz petrolier lichefiat. “Noi nu avem probleme și nu am avut niciodată și să sperăm că nu avem”, spune reprezentantul unei stații GPL din municipiu. 

Și pompierii anunță că au făcut verificări în ultima vreme. „Instituția noastră a desfășurat 71 de controale la aceste stații. Așa cum este de așteptat, au fost constatate și mici nereguli care fie au fost remediate pe loc, fie s-au lăsat măsuri de remediere, care au fost verificate să fie puse în aplicare”, a spus Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

Vizualizări: 2,310

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: