Primarul Romanescu află din presă ce se întâmplă în propriul partid
Primarul Marcel Romanescu, lider al organizației municipale a PNL Târgu Jiu, a aflat despre schimbările de la vârful partidului din care face parte din presă. Chiar el a mărturisit că nu a știut că Dan Vîlceanu a renunțat la funcția de președinte al PNL Gorj după ce a ales să fie în conducerea centrală a partidului, din calitatea de secretar general. A declarat totuși că, în locul deputatului Vîlceanu, el nu ar fi acceptat postul de la București. „Am o datorie morală pentru echipa mea”, a declarat Romanescu.
Marcel Romanescu a declarat, la Radio Infinit, că a aflat despre schimbarea de la șefia PNL de la un jurnalist. „Și pe noi ne-a luat prin surprindere. Sincer, eu am aflat de la o persoană din media care m-a sunat să dau un punct de vedere. Am rugat-o, că mă mai ia gura pe dinainte, să mă lase câteva minute să dau un telefon să aflu dacă informația este reală. Am aflat cu surprindere că există o anumită incompatibilitate între funcția de secretar general al Partidului Național Liberal, structura centrală, și funcția de președinte al organizației județene. Domnul Dan Vîlceanu a ales acea funcție de secretar general”, a spus Romanescu.
Comentând pe marginea subiectului, primarul a adăugat că el nu ar fi făcut la fel ca deputatul Vîlceanu, și ar fi rămas în echipa de la Gorj.
„Privind strict ierarhic, poziția de secretar general în PNL este mult mai importantă decât funcția de președinte al organizației județene. Dacă aș fi fost în locul dânsului, aș fi luat decizia cu totul invers și aș fi păstrat funcția de la Gorj. Eu sunt produsul organizației municipale și cu asta mă mândresc de fiecare dată, că m-a dus în situația de a fi primarul municipiului. Ne legăm cu sufletul de oamenii dintr-o anumită organizație. Sunt mulțumit doar cu această calitate, de președinte al organizației municipale, pentru că am o obligație morală să-i duc până în 2024. Nu mă interesează președinția organizației județene”, a mai declarat primarul Marcel Romanescu.
Dan Vîlceanu a renunțat la șefia PNL Gorj ca să fie secretar general al structurii centrale. În locul său, la PNL Gorj a fost numit interimar primarul din Novaci, Dumitru Leuștean.