Primăriile, aproape de colaps. „Am ajuns să numărăm şi hârtiile!”

Multe dintre primăriile din Gorj au ajuns la fundul sacului şi nu puţine sunt cele unde banii nu mai ajung nici pentru plata salariilor funcţionarilor. Primarii spun că nu mai ştiu unde să dirijeze bruma de bani pe care o mai au în conturi şi aşteaptă cu sufletul la gură o rectificare de buget în urma căreia să le fie suplimentate fondurile pentru funcţionare şi dezvoltare. Conducerea judeţului vorbeşte de o posibilă rectificare abia spre sfârşitul lunii viitoare.

La Muşeteşti, spre exemplu, nu sunt bani pentru plata salariilor funcţionarilor din primărie pentru ultimele trei luni ale anului, dar nici pentru asigurarea sumelor necesare pentru contribuţia proprie la proiectele pe fonduri extrabugetare.

Primarul Cosmin Băban spune că primăria trece printr-o perioadă foarte grea. „Nu pot să le asigur angajaţilor salariile, asta este problema cea mai gravă. Pe proiectele acestea pe care le avem nu pot să le susţin din bugetul local, nu avem bani pentru cofinanţări. Nu ştiu ce s-a întâmplat, noi am fost cam marginalizaţi anul acesta. Vedem şi la rectificarea aceasta, să vedem ce pot să ne mai ofere şi nouă. Eu am făcut o cerere şi către Consiliul Judeţean şi către Prefectură să mă sprijine în vederea alocării unor fonduri. Este greu, foarte greu. Nu-mi permit să fac o achiziţie pentru coli, am ajuns în situaţia să numărăm şi colile, ce foloseşte fiecare”, a declarat primarul Cosmin Băban de la Muşeteşti.

 Mai puţine investiţii

Şi la Urdari bugetul este unul de austeritate, asta după ce veniturile au scăzut dramatic. Autorităţile locale spun că vor face lucrări cât vor avea bani. „Avem probleme financiare. Nu numai Urdari, toate primăriile avem probleme din cauza micşorării impozitului pe venit de la 16 la 10%. S-au redus veniturile la primărie, încasăm foarte puţin, nici jumătate. Eu am de salarii deocamdată, dar sunt probleme la investiţii, cofinanţări. Lucrări avem, dar banii sunt insuficienţi. Sper să primim ceva la rectificare. Dacă ne dau ceva, e bine. Dacă nu, mergem înainte cu ce avem. Facem mai puţin, dar tot facem ceva”, a comentat Mihai Calotă, primarul comunei Urdari.

Şi la Polovragi sunt probleme cu banii. „Problema se pune la banii de salarii. Pentru luna iulie va fi totuşi o problemă pentru că au fost acele cote defalcate mult reduse la începutul anului. Veniturile sunt destul de mici, nu suntem o localitate foarte numeroasă, deci nu poţi să rezişti cu veniturile de la buget”, a explicat primarul Gheorghe Epure.

 Cine va primi bani la rectificare

Autorităţile judeţene spun că rectificarea bugetului va fi în luna iulie. „E o sumă care li se cuvine direct şi pe formulă, o sumă care va fi distribuită prin Consiliul Judeţean la fel, prin formulă, pentru că noi avem obligaţia de a sprijini autorităţile locale pentru partea de cofinanţare pentru proiectele naţionale şi europene, pentru partea de împrumuturi, acolo unde au împrumuturi, şi acolo unde sunt arierate mai vechi declarate la ANAF. Sper şi sunt convins că rectificarea va fi pozitivă, astfel încât articolul din legea bugetului de stat, prin care spune că bugetul minim pentru 2018 va fi cel puţin la nivelul anului 2017, să fie respectat şi va fi respectat, astfel încât să nu fie probleme în partea de funcţionare şi de derulare a proiectelor”, a conchis Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Vizualizări: 1,616

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: