Primarii câştigă bani frumoşi din nunţi şi botezuri

Căminele culturale din Gorj sunt din ce în ce mai căutate de către tinerii din mediul rural. Asta pentru că taxele de închiriere sunt mult mai mici decât pentru sălile restaurantelor din oraşe. În plus, cuplurile au ocazia să-şi organizeze nunta în stil tradiţional, pentru că primăriile au amenajat spaţii unde se poate găti, în vase de lut, pe pirostii. Pentru a nu-şi pierde „clienţii” autorităţile locale din mai multe comune ale judeţului au început să investească în amenajarea căminelor culturale, ba chiar să construiască noi clădiri, special pentru nunţi şi botezuri.

Investiţiile în căminele culturale se află pe lista de priorităţi a primăriilor din Gorj, după ce solicitările pentru organizarea de nunţi şi botezuri au crescut considerabil în ultima perioadă. Asta pentru că tinerii se gândesc să facă   economii încă dinainte de a-şi întemeia o familie. Dacă la restaurantele din Târgu Jiu se mai găseşte câte o sală liberă în vreun week-end, în unele comune, căminele culturale sunt ocupate până la sfârşitul anului. Pentru a-şi atrage „clienţii”, autorităţile locale au amenajat, în apropierea sălilor de evenimente, bucătării unde se poate găti tradiţional, la foc.

Chirie la jumătate pentru majorate

O astfel de situaţie se întâlneşte la Polovragi, comună unde farmecul nunţilor de altădată parcă a renăscut. „Avem solicitări pentru organizare de nunţi şi din partea unor cupluri din alte comune. De exemplu, în luna iulie avem o nuntă de la Roşia de Amaradia şi una de la Vaideeni. Pe perioada de vară, închiriem sala cu 15 milioane de lei vechi, iar iarna cu 17 milioane de lei vechi. Sala are o capacitate de aproximativ 500 de locuri. Avem veselă, mobilier, grupuri sanitare şi cameră frigorifică. În plus, în spatele sălii am concesionat un teren şi am amenajat un fel de bucătărie unde mâncarea se face la foc, pe pirostii, fiind mult mai gustoasă”, a declarat Ştefan Făsuescu, primarul comunei Polovragi.

Investiţii în căminul cultural se vor face şi la Bumbeşti Piţic, unde sala este solicitată inclusiv pentru majorate. „Închiriem căminul cultural cu 6 milioane de lei vechi. Avem solictări pentru nunţi şi botezuri, dar şi pentru majorate. Bineînţeles, în cazul majoratelor, taxa de închiriere este cam la jumătate. Până la sfârşitul anului vrem să reabilităm căminul cultural, primul rând să punem parchet. Astfel, banii încasaţi din închirierea căminul cultural vor fi folosiţi tot pentru investiţii”, a declarat Michy Nioaţă, primarul de la Bumbeşti Piţic.

Primăriile îşi fac concurenţă între ele

Primarul de la Roşia de Amaradia grăbeşte lucrările de amenajarea a sălii pentru nunţi şi boteze, după a văzut că mai multe cupluri din comună îşi organizează nunta la căminele culturale din localităţile apropiate. „Vrem ca în perioada imediat următoare să finalizăm sala de nunţi şi boteze. Este vorba de o clădire nouă, construită în spatele primăriei care, prin închiriere, va aduce bani frumoşi la bugetul local. Suprafaţa acesteia ar putea permite desfăşurarea unui eveniment de 400 de invitaţi. Mai trebuie doar să punem acoperişul. Trebuie să găsim fonduri pentru a termina lucrările întrucât pierdem banii localnicilor noştri. Oamenii îşi fac nunţile la Târgu Jiu, Târgu Cărbuneşti şi chiar la căminele culturale din apropiere din cauză că noi nu avem spaţiu pentru a le pune la dispoziţie. În momentul în care sala va deveni funcţională, automat taxele noastre de închiriere vor fi mult mai mici decât în localităţile limitrofe”, a declarat Liviu Cotojman, primarul comunei Roşia de Amaradia.

Solicitări multe pentru închirierea sălii de nunţi există şi la Turburea. „Pentru nunţi avem cantina preluată de la Petrol. Asigură vreo 300 de locuri şi este dotată cu absolut tot începând de la mese şi scaune şi până la farfuriuţe de tort. Pentru închiriat luăm 15 milioane de lei vechi. Sunt multe solicitări, iar această sală aduce bani frumoşi la bugetul local. Începând de după Paşti, sala este închiriată în permanenţă, în fiecare sâmbătă”, a declarat Ion Bârcă, primarul comunei Turburea.

Vizualizări: 201

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: