Primăria şi Consiliul Judeţean au vrut să desfiinţeze Pandurii
La împlinirea a 60 de ani ai clubului Pandurii, Primăria Târgu Jiu şi Consiliul Judeţean Gorj şi-au trimis reprezentanţii să susţină dizolvarea clubului Pandurii într-un proces intentat de fostul şef al galeriei echipei de fotbal locale. Procesul a fost câştigat de Pandurii şi în primă instanţă dar şi la apelul de la finalul săptămânii trecute, decizia instanţei fiind acum definitivă.
Membrii fondatori, care s-au retras recent din asocierea de la clubul de fotbal Pandurii, au vrut să desfinţeze definitiv clubul fanion al Gorjului, acest lucru chiar în anul în care clubul sărbătoreşte 60 de ani de existenţă. „La finalul săptămânii trecute, Tribunalul Gorj a respins definitiv cererea de dizolvare a Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu, solicitare care a fost depusă în instanță, în anul 2021, de către Peptenatu Valeriu Marius, fost șef al galeriei echipei gorjene în perioada când aceasta activa în Liga I și UEFA Europa League. Acțiunea lui Valeriu Peptenatu împotriva clubului Pandurii Târgu Jiu a fost deja respinsă de către prima instanță, în data de 16 februarie 2022. La soluția astfel dispusă de Judecătoria Târgu Jiu, solicitantul dizolvării clubului sportiv a înaintat apel, fiind susținut în acest demers de Primăria Târgu Jiu, Consiliul Judetean Gorj și Complexul Energetic Oltenia, ca intervenienți”, se arată în comunicatul oficial al clubului Pandurii, club care a fost apărat în acest proces şi de către USMO, singurul membru fondator care mai face parte din actuala asociere.
La ședința din 7 iulie 2022 a Tribunalului Gorj, reprezentanții Primăriei Municipiului Târgu Jiu și Consiliului Județean Gorj au delegat juriști din cele două instituții care să-l susțină pe reclamantul Peptenatu și au cerut instanței să îi admită acestuia apelul, însă cererea a fost respinsă ca nefondată, decizia instanței de apel fiind definitivă, a mai informat panduriics.ro.
Demersul Primăriei Târgu Jiu de a desfiinţa Pandurii poate fi înţeles în contextul actual. în care clubul primăriei, CSM Târgu Jiu, va avea şi secţie de fotbal iar Pandurii Târgu Jiu este o concurenţă serioasă pentru viitoarea secţie de fotbal, având grupe de copii şi juniori care an de an sunt campioane judeţene şi acced în Liga Elitelor la nivel naţional. Centrul de juniori al celor de la Pandurii a fost mulţi ani de zile printre cele mai bine cotate academii din ţară, antrenorii de la copii şi juniori de la Pandurii impunându-şi grupele de copii şi la nivel judeţean şi regional dar şi la nivel naţional.