Primăria Rovinari a pregătit școlile pentru examenele naționale
Primăria Rovinari a pregătit școlile pentru examenele naționale. Primarul Robert Filip le-a transmis un mesaj elevilor:
"Dragi elevi, dragi părinți, stimați profesori, Ne apropiem cu pași repezi de unul dintre cele mai importante momente din viața dumneavoastră. Luni și miercuri au loc cele două probe ale Evaluării Naționale. Știu, emoțiile sunt foarte mari în aceste momente, însă sunt naturale, dar sper ca la final să atingeți obiectivele pe care vi le-ați propus.
De-a lungul timpului, Primăria Rovinari a depus toate eforturile pentru ca elevii care învață aici să beneficieze de cele mai bune condiții. Permanent am investit în infrastructură școlară pentru ca actul educațional să se ridice la cele mai înalte standarde.
Anul acesta, din păcate, Evaluarea Națională se desfășoară în condiții atipice, iar noi am luat toate măsurile ca examenele să se desfășoare în condiții de maximă siguranță atât pentru elevi cât și pentru profesori.
Drept urmare, toate spațiile au fost dezinfectate și igienizate în detaliu, au fost marcate traseele atât pentru accesul în sălile de examen, cât și pentru ieșirea din acestea. Totodată, băncile au fost așezate în așa fel încât să fie respectate normele de distanțare socială.
În același timp, la intrările în cele două școli gimnaziale unde se vor susține examene, au fost montate dispozitive cu soluții dezinfectante.
Dragi elevi, vă doresc succes la examene, să fiți inspirați și motivați!
Cu deosebit respect,
Primar,
Jr.Robert-Dorin Filip"