Primăria refuză să elibereze un certificat de deces. Prefectul trimite Corpul de Control!
Cristinel Rujan, prefectul județului Gorj, trimite Corpul de Control la Primăria Ionești, pentru a verifica de ce autoritățile locale refuză să elibereze actele necesare după decesul unui bărbat de 88 de ani. Bătrânul a murit cu 48 de ore, iar pentru a putea fi înmormântat trebuie dus la Timișoara, acolo unde deține un loc de veci.
Primăria Ionești va fi vizată de un control efectuat de Corpul de Control al Prefecturii Gorj. Totul după ce juristul primăriei a refuzat să elibereze familiei îndoliate un certificat de deces.
Corina Belteu, purtătorul de cuvânt al Palatului Administrativ, spune că se vor face verificări, iar în cazul în care nu s-a respectat procedura, secretarul sau primarul vor suporta consecințele.
”Acolo s-a constatat faptul că au fost ceva neînțelegeri în aplicarea legii privind întocmirea și eliberarea actelor de deces. Domnul prefect s-a autosesizat și a trimis Corpul de Control. Se vor face verificări dacă s-a respectat procedura sau nu, iar în caz contrar se vor lua măsuri”, a spus Corina Belteu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj.
De asemenea, secretarul primăriei a mai foste cercetat în comisa de disciplină, refuzând de mai multe ori să trimită hotărâri de Consiliu Local.