Primăria preia investițiile celor de la Pandurii în martie 2020
Primarul Marcel Romanescu a recunoscut indirect că stadionul din Târgu Jiu ar trebui să fie în administrarea clubului Pandurii Târgu Jiu. Edilul a declarat că din luna martie a anului 2020 stadionul revine în administrarea Primăriei Târgu Jiu, dar acest lucru se întâmplă deja de la preluarea stadionului de la CNI la Direcţia de Patrimoniu.
Pandurii Târgu Jiu a avut în administrare stadionul Municipal din Târgu Jiu din anul 2005 până în 2014, când contractul de comodat dintre club şi primărie, în baza căruia Pandurii administra stadionul, a fost suspendat urmând să fie reluat după finalizarea stadionului.
Pandurii a investit foarte mult în vechiul stadion, câteva milioane de euro, inclusiv în terenul de joc pe care se dispută acum meciurile. Cei de la Pandurii au susţinut, de la inaugurarea stadionului, că trebuie să administreze stadionul, partea sportivă a acestuia, aşa cum prevede contractul de comodat şi cum se întâmplase până în 2014.
Numai că stadionul a fost preluat integral de către Direcţia de Patrimoniu din cadrul primăriei şi nici măcar administrarea terenului de joc nu a mai revenit clubului Pandurii.
Primarul Marcel Romanescu declară însă că administrarea stadionului, după cum ar prevedea contractul de comodat, va reveni primăriei din martie 2020 cu toate investiţiile celor de la Pandurii. „Tot stadionul, în momentul de faţă, este inventariat în domeniul public, nu în domeniul privat. Noi am făcut o notificare către clubul Pandurii, în care le-am adus la cunoştinţă faptul că în 2020, în luna martie, contractul de comodat ajunge la final. Înseamnă că Primăria Municipiului Târgu Jiu îşi preia tot patrimoniul cu toate investiţiile care au fost realizate, pentru că aşa era în contractul de comodat. Că şi eventualele investiţii făcute în stadionul din Târgu Jiu revin, fără nici un fel de despăgubire, municipalităţii târgujiene”, a spus primarul Romanescu referindu-se la investiţiile făcute de cei de la Pandurii.
Pandurii folosea vestiarele, realizate din investiţia clubului, zi de zi, la fel ca şi terenul de joc, pe care jucătorii se şi antrenau, şi care a fost realizat de către cei de la Pandurii. După ce stadionul a fost preluat în toamnă de către Direcţia de Patrimoniu, Pandurii nu mai are acces la vestiare decât la meciuri, iar pe teren numai atunci când joacă acasă. Vechile vestiare ale echipei, care sunt, conform contractului de comodat, tot în administrarea clubului Pandurii, la fel ca şi terenul, sunt acum o ruină, fiind demolate atunci când s-a demolat stadionul şi nemaifiind reconstruite.
Jucătorii folosesc zi de zi vestiarele de la juniori deşi, conform contractului de comodat, clubul are în administrare vestiarele stadionului, însă numai pe hârtie.