Primăria Hurezani, fără bani de salarii
Salariaţii Primăriei Hurezani riscă să nu îşi mai primească salariile pe ultimele trei luni ale anului în curs. Speranţele acestora se leagă de o eventuală rectificare bugetară sau de banii pe care Primăria urmează să îi primească de la Petrom pentru conductele care tranzitează comuna.
Cei 23 de angajaţi ai Primăriei Hurezani pot lucra gratis până la sfârşitul anului după ce în contul instituţiei nu au mai rămas bani pentru achitarea salariilor şi nici pentru plata utilităţilor. “Luna aceasta am avut bani pentru plata salariilor şi a ajutoarelor sociale însă de luna viitoare nu se ştie ce vom face. Nu mai sunt bani nici pentru salarii şi nici pentru utilităţi”, susţine Ion Mândruţ, viceprimarul din Hurezani. Toate speranţele acestuia se leagă de rectificarea bugetară care ar putea aduce banii necesari în visteria primăriei. „Am informat Consiliul Judeţean Gorj despre faptul că nu mai avem bani şi sperăm ca această problemă să se rezolve. În plus, aşteptăm ca Petromul să ne dea banii pentru conductele care tranzitează comuna. În lipsa acestora nu vom putea achita salariile pentru octombrie şi nici să plătim facturile la gaze şi energie curentă, riscând să fim debranşaţi”, mai spune viceprimarul Mândruţ. Cele afirmate de acesta sunt confirmate şi de contabilul instituţiei, Elena Gherase. “Am avut în cont 60.000 lei din care au fost plătite salariile şi ajutoarele sociale. Credem, totuşi, că nu vor fi probleme şi se va găsi o rezolvare”, afirmă aceasta.
Speranţa moare ultima
Angajaţii Primăriei Hurezani nu ştiau ieri de problemele financiare ale instituţiei şi de faptul că riscă să rămână fără salarii. “Nu credem că se va ajunge în această situaţie. Nimănui nu îi convine să lucreze fără salariu. Sper să se găsească soluţii”, afirmă inspectorul Alexandru Cepoi. Acelaşi lucru îl susţine şi colegul său, consilierul Nicuşor Băniţoiu. “Nu au fost probleme până acum şi sperăm să nu fie nici de acum înainte. Ştiţi cum e, speranţa moare ultima”, a declarat Nicuşor Băniţoiu.
Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, susţine că, în ciuda celor afirmate de viceprimarul Mândruţ, angajaţii Primăriei Hurezani îşi vor primi salariile cuvenite. „Nu Consiliul Judeţean este cel care decide să le dea banii. Fondurile pentru salarii şi cheltuieli materiale sunt virate, în urma unei rectificări prin dispoziţia directorului general al Finanţelor Publice Locale. Nu cred că vor fi probleme cu plata salariilor. Mai degrabă, viceprimarul de acolo nu este foarte bine informat cu privire la disponibilul pe care Primăria îl are în cont”, a declarat Ion Călinoiu.