Redacția Pandurul angajează jurnaliști! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

(închide)

Primar: Nu au apă, canalizare, drumuri, iluminat, școli, absolut nimic!

Deși pare greu de crezut, în Gorj încă mai sunt sate uitate complet de autorități. Puținii localnici care au mai rămas, de obicei bătrâni, trăiesc ca acum 100 de ani. 


Este vorba de satele Dealul Magheru și Prunești din comuna Albeni, unde civilizația nu a ajuns. Autoritățile locale au uitat efectiv de cele două sate care cu timpul s-au depopulat. Aici nu s-a investit niciun leu pentru a crea condiții minime de trai. Sătenii trăiesc la fel că strămoșii lor.


"Avem două sate în care nu s-a investit niciodată, nimic. Nu au apă, canalizare, drumuri, iluminat, școli, absolut nimic. Majoritatea oamenilor de aici au plecat în străinătate, iar o parte au fost strămutați din cauza unei alunecări de teren, dar pământul s-a stabilizat în zonă și nu mai sunt probleme. În satul Dealul Magheru mai sunt 10-12 gospodării și la Prunești undeva la 20 de familii. Unele case au fost părăsite, iar altele mai sunt vizitate o dată, de două ori pe an", a povestit primarul din comuna Albeni, Marius Țîrcomnicu.


Aici au secat și fântânile, iar sătenii cară apă de la câțiva kilometri. Actualul primar speră să reușească să-i determine pe tineri să se întoarcă în cele două sate. "Eu chiar vreau să fac ceva pentru sătenii de aici. În satul Prunești au secat și fântânile, iar oamenii au ajuns să care apă cu bidoanele de la câțiva kilometri să aibă pentru animale și de băut. Trebuie făcut un puț, să modernizăm drumurile și să aducem și utilități. Eu îmi doresc să aduc tinerii plecați în străinătate, înapoi acasă", a mai spus primarul din comuna Albeni.

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Albeni se ridică la 2.502 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 2.587 de locuitori.

Vizualizări: 1,908

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: