Capotă, manager prin concurs

Gigel Capotă va conduce Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu cel puţin 4 ani de aici înainte. Capotă a susţinut joi, 9 august, concursul ce l-a „titularizat” pe post, reuşind să obţină minimul de puncte necesar. A promovat concursul cu media 7.87. La evaluarea proiectului de management a obţinut nota 7.46, iar la evaluarea abilităţilor manageriale a fost notat cu 8.28.

Comisia de concurs a fost formată din Lidia Slivilescu - preşedinte şi Carmen Ivanov - reprezentant al Direcţiei Publice de Sănătate şi Ana Băleanu, preşedintele Colegiului Medicilor Gorj.

Gigel Capotă a fost singurul candidat la acest post. În fapt, a fost cea de-a doua încercare a administratorilor spitalului de a promova un manager prin concurs. La prima încercare au fost trei candidaţi. Capotă şi-a retras candidatura, din cauza unor probleme penale, dar pe care le-a rezolvat ulterior. Ceilalţi doi candidaţi, medicul Gheorghe Neaţă şi economistul spitalului Adrian Grecu, nu au reuşit să obţină minimul de puncte. De altfel, Grecu spunea că este un concurs „cu rezultat previzibil”, explicând astfel de ce nu şi-a depus candidatura.

Vizualizări: 3,826

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: