Primar: În loc să-şi ceară scuze, mă lasă fără serviciu

Primarul din Bustuchin, Ion Ciocea, continuă războiul cu PSD Gorj şi le reproşează foştilor săi colegi de partid că vor să-l lase pe drumuri, fără serviciu şi cu rate pe care nu ar mai putea să le plătească. Mai mult, războiul acestuia din instanţă l-a împiedicat să-şi ducă toate proiectele la bun sfârşit. Concret, nu a reuşit să pună în funcţiune parcul fotovoltaic şi nici să demareze licitaţiile pentru centrul multifuncţional pe care vrea să-l deschidă în comuna pe care o conduce.

Ion Ciocea a reuşit să învingă partidul în primă fază în instanţă. Procesul s-a mutat la Curtea de Apel Craiova, iar primarul îşi pune speranţele într-o victorie şi acolo. Un eşec l-ar lăsa fără mandatul de primar.

Ciocea încearcă să anuleze în instanţă ordinul prin care prefectul l-a lăsat fără mandat. „M-aţi lovit, m-aţi dat jos în penultima zi mişeleşte, pe la spate, ca să nu mai pot să fug la alt partid, mi-au cerut şi bani, am dovezi şi le-am spus: N-am, că n-am luat şi nu vă dau! Mă lovesc şi acum. În loc să-şi ceară scuze, mă lasă şi fără serviciu. Am şi eu rate la bancă, ca orice om, că dacă furam sau nu aveam alte intenţii, aveam bani şi nu aveam treabă, nu aveam rate. Noroc că instanţa a dat o ordonanţă după trei termene, sunt multe semne de întrebare, dar mă bucur că încă sunt oameni verticali şi poate nu stau la mâna acestor politicieni”, a declarat primarul Ion Ciocea.

Primarul din Bustuchin se plânge că acest război cu social democraţii îl împiedică să-şi pună proiectele în aplicare. El a încercat să-l înduplece pe Cosmin Popescu, preşedintele executiv al PSD Gorj, pe care îl vede „prea fin pentru politică”.

„Cosmin Popescu nu e de politică. E prea fin pentru politică, dar din păcate te iau alţii şi te bagă într-o vâlvătaie în loc să-ţi faci treaba pentru care te-a ales omul. De trei luni, de când sunt în scandal cu partidul, nu am reuşit să pun parcul fotovoltaic în funcţiune pentru că îmi pun piedici. De ce să producă Ciocea energie? Pentru că îl votează lumea! Îl voi pune în funcţiune pentru că mă bat, sunt puternic, dar e o pierdere de timp. Nu am început să fac licitaţia la acest centru multifuncţional de trei luni de zile pentru că nu îţi mai arde când te lupţi cu politicienii în loc să zică şi ei că a fost bazin pentru PSD zona noastră. Am 63 de ani. Sunt de 24 de ani primar. Ce se întâmplă cu politica îmi lasă un gust amar şi mă doare. Am şi eu patru nepoţi. Nu întâmplător mă lupt cu ei pentru că trebuia să fim departe. Sunt bani europeni şi nu i-am luat datorită lor”, a mai adăugat Ciocea.

Vizualizări: 2,592

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: