Primar din Gorj: Mai bine nu ne măreau salariile!
Un primar din Gorj nu vede cu ochi buni mărirea salariilor aleșilor locale, deși cei mai mulți spun ca majorarea era necesară pentru ca veniturile sunt mici.
Primarul comunei Stejari, Robert Păiuși, este de părere că majorarea salarială va presupune ca administrația locală să se întindă mai mult decât îi este plapuma. Calculele financiare pe care primăria și le-a facut la începutul anului vor fi date peste cap, susține edilul. Mai mult decât atât, Robert Păiuși spune că oamenii nu muncesc atât de mult încât să fie cazul de măriri de salariu.
„Din punctul meu de vedere această mărire nu își avea cazul. Nu este bine să te întinzi mai mult decât îți este plapuma. O să ajungem în lunile septembrie, octombrie, să nu ne mai luăm deloc banii. Eu câștig 5800 de lei, angajații primăriei câștigă și ei destui bani cât să-i motiveze, nu cred că era cazul de măriri.”, a declarat primarul Comunei Stejari, Robert Păiuși
Majorarea salarială de care vor beneficia angajații din administrație va fi suportată din bugetele locale. Tocmai aceasta este problema, susține primarul comunei Stejari.
„Nu poți să-ți faci planuri cu niște bani pe care nu îi ai în mână. Noi ar trebui să ne bazăm pe ce încasăm, dar lucrurile merg prost. Oamenii plătesc tot mai greu taxele și impozitele, de amenzi, nu mai vorbesc, abia le recuperăm. Dacă localnicii aleg să își plătească dările la finalul anului, noi ce facem până atunci?”, se întreabă edilul din Stejari.
Acesta a mai afirmat că deja banii din bugetul local sunt insuficienți pentru toate cheltuielile pe care administrația comunei le are de suportat lună de lună.