Primar, despre învățământul online: O să avem o țară aproape de semi-analfabeți
„O să avem o țară aproape de semi-analfabeți!” E avertismentul unui primar din Gorj, îngrijorat că învățământul online nu va aduce niciun beneficiu școlarilor. Primarul din Bengești-Ciocadia susține că această metodă nu poate fi implementată cu succes atâta timp cât mulți părinți sunt prea săraci ca să-și permită o tabletă și mulți profesori sunt străini de tehnologie.
În localitatea Bengești-Ciocadia, prea puțini elevi învață online. Școala în mediul virtual a devenit obligatorie, dar în mediul rural nu poate fi pus în aplicare acest mod de predare.
Primarul Geogia a și explicat de ce înățământul online nu pare să fie benefic pentru școlari. „Situația e ca peste tot și la noi. Eu am discutat cu directorul școlii. O parte dintre elevi au tablete, o parte nu. Problema e că e mult mai greu până când vor avea toți copiii tablete. Rămâne problema puțin cam atârnată, ca să zic așa. Nu știu când vor avea părinții bani de tablete. Mulți sunt în șomaj. Nu au venituri. Va fi foarte greu cu profesorii. O parte dintre ei nu știu să lucreze. E o situație foarte grea la nivelul comunei. Dacă acestea sunt ordinele, trebuie să le respectăm”, a declarat Victor Geogia.
Primarul a mai declarat, la Radio Infinit, că ar trebui găsită altă soluție. În caz contrar, ne-am putea trezi cu generații întregi de semi-analfabeți. „Sincer să fiu, eu nu-l văd un proiect benefic pentru elevi fiindcă copiii nu prea învață mergând la școală, la ore în care au profesori și fac cu ei lecții. Să lucreze pe calculator ori pe aceste tablete, eu nu văd o treabă bună. Cred că trebuie găsită altă variantă. O să ne pomenim peste câțiva ani de zile că o să avem o țară aproape de semi-analfabeți”, a încheiat primarul din Bengești-Ciocadia.