Primar: De patru luni, CE Oltenia nu a plătit nimic
Mai multe primării din Gorj așteaptă ca oficialii Complexului Energetic Oltenia să plătească dările. Potrivit primarului din Rovinari, compania a eșalonat datoriile către primării și, de patru luni, nu ar fi plătit nimic către unitățile administrativ-teritoriale. Perioada a fost cu atât mai dificilă pentru primari cu cât nu au avut bugetul aprobat.
De patru luni, Complexul Energetic Oltenia nu a plătit cotizațiile către localitățile pe raza cărora își desfășoară activitatea. Edilul din Rovinari a anunțat că și orașul pe care îl conduce este în aceeași situație. Până acum, compania a cerut să plătească dările eșalonat și nu a achitat nicio taxă către primării.
Nu doar Primăria Rovinari este în această situație. Totul s-a complicat și pentru că mulți edili se bazau pe sumele venite de la Complexul Energetic Oltenia mai ales în contextul în care nu au avut bugetele locale aprobate.
„În ultimele luni, au eșalonat la plată acele impozite și nu au mai trimis niciun impozit la nicio primărie. Sunt câteva orașe și comune care depind de asta. De patru luni, în condițiile în care nu a fost buget, ei nu și-au plătit viramentele la stat”, a declarat primarul din Rovinari, Robert Filip, la Tele3.