Primar, cetățean de onoare în propria comună

Ion Bîrcă, primarul comunei gorjene Turburea, a primit distincția de ”Cetățean de Onoare” al localității pe care o păstorește. Titlul onorific i-a fost acordat în cadrul ședinței Consiliului Local Turburea de joi, 23 mai.

Primarul Ion Bîrcă spune că nu a știut nimic despre acest lucru, proiectul fiind inițiat de consilierii locali PSD, colegii săi de partid, care ar fi dorit să-i facă o surpriză. ”Membrii consilieri de la PSD, la propunerea lor, m-au făcut cetățean de onoare. A fost o surpriză, n-am știut nimic, am aflat în ședință. Eu am văzut acest lucru ca pe o recunoștință a lor pentru munca pe care o prestez eu în comuna Turburea. Sunt atâtea proiecte pe care le aprob, mă duc în stânga, în dreapta, e munca mea în totalitate. Eu n-aș fi vrut, dar n-am putut să refuz. Îmi era rușine față de toți acești consilieri”, a declarat Ion Bîrcă, primarul comunei Turburea.

La nivelul localității Turburea, astfel de distincții au primit aproape toți primarii pe care i-a avut localitatea de-a lungul timpului, susține Ion Bîrcă. ”Toți foștii primari, cu o excepție, la inițiativa mea au primit distincția de "Cetățean de onoare". La fel și dascălii cu merite deosebite, dar și sportivii de performanță din comună”, a mai spus primarul din Turburea.

Vizualizări: 1,423

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: