Prima femeie director la CIA
Senatul american a confirmat nominalizarea Ginei Haspel la conducerea CIA, în pofida rolului său controversat în programe de torturare, în urma atentatelor de la 11 septembrie, relatează AFP.
Haspel, în vârstă de 61 de ani, dintre care 33 petrecuţi în Agenţia Centrală americană de Informaţii, era candidata desemnată de Donald Trump. În cursul votului, ea a fost susţinută de şase aleşi din cadrul opoziţiei democrate, obţinând 54 din cele 99 de voturi în Camera superioară a Congresului.
Anterior adjuntă a directorului agenţiei cu sediul la Langley (Virginia), ea devine astfel prima femeie care conduce CIA, succedându-i lui Mike Pompeo, numit secretar de Stat.
Ea este specializată în operaţiuni clandestine.
news.ro