Preşedinta USR cere demisia lui Toni Greblă
Preşedinta USR, Elena Lasconi, îi cere demisia lui Toni Greblă din fruntea Autorității Electorale Permanente (AEP), deoarece este inacceptabil ca ”acest domn, care încasează vreo patru pensii speciale, să fie lăsat să organizeze încă o rundă de alegeri în România”. Ea mai afirmă că Autoritatea Electorală Permanentă a eşuat lamentabil să se asigure că toţi candidaţii au campanii transparente şi procesul de votare este corect.
„Alegeri prezidenţiale cu repetiţie, dar fără Toni Greblă la şefia AEP! Dacă mai era nevoie de vreun motiv, ordonanţa pentru organizarea alegerilor prezidenţiale care încalcă grav dreptul românilor din Diaspora de a vota şi încearcă să cenzureze românii în timpul campaniei electorale este picătura care umple paharul în cazul lui Toni Greblă. Este inacceptabil ca acest domn, care încasează vreo patru pensii speciale, să fie lăsat să organizeze încă o rundă de alegeri în România”, a scris Elena Lasconi pe Facebook.
Preşedinta USR arată că ”pe ultimele zice că le-a organizat „impecabil”, doar că Autoritatea Electorală Permanentă a eşuat lamentabil să se asigure că toţi candidaţii au campanii transparente şi procesul de votare este corect”, cu referire la campania lui Călin Georgescu.
”Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan, trimiteţi-l pe Toni Greblă acasă! A compromis îndeajuns procesul de votare şi a distrus încrederea românilor în dreptul câştigat în urmă cu 35 de ani, este un pericol la adresa democraţiei din România!”, transmite preşedinta USR.