Premii consistente pentru elevii cu note mari
Performanță răsplătită din plin! Șapte elevi de la Școala Gimnazială Numărul 1 Negomir au fost premiați de autoritățile locale. Fiecare școlar a primit premii în bani în valoare de până la 1.200 de lei fiecare.
Au fost răsplătiți absolvenții din localitate care au obținut note mari la examenul de Evaluare Națională.
"Am premiat cu sume cuprinse între 900 și 1200 lei , 7 elevi ai Școlii Gimnaziale Nr.1 Negomir pentru rezultatele deosebite obținute la Evaluarea Națională. Felicitări dragi elevi, profesori și părinți! Să vă bucurați și să vă mândriți cu rezultatele muncii voastre comune", este mesajul primarului din Negomir, Tudor Oiță.