Premierul Poloniei dorește reformarea Uniunii Europene

Premierul Poloniei, Beata Szydlo, a declarat joi că țara sa dorește "o reformă internă a Uniunii Europene, în conformitate cu tratatele și în interesul tuturor statelor membre", informează Xinhua. 

În prezent, după părerea prim-ministrului, "cel puțin unele state membre sunt tratate într-un mod care ar putea perturba principiile fundamentale ale UE". Szydlo și-a exprimat speranța că parlamentele naționale vor juca un rol mai important în viitor. "Noi dorim ca Uniunea să își sublinieze caracterul de adevărată comunitate de state suverane", a adăugat ea.

"Cred că o dezbatere privind viitorul UE nu trebuie să se reducă la alegerea între o viziune federalistă a unui supra-stat European și egoismele naționale eurosceptice", a mai spus șefa guvernului de la Varșovia. Ea a recunoscut că UE are nevoie de flexibilitate, dar și-a exprimat scepticismul față de "conceptul nucleului dur, două viteze sau Uniuni Europene mici". "Credem că astfel de soluții ar duce la dezintegrarea Uniunii Europene", a avertizat premierul.

Ieșirea Poloniei din Uniunea Europeană nu ar reprezenta însă o soluție, apreciază Szydlo, care a promis că guvernul său nu va permite niciodată un dialog pe această temă. (A.P.)

Vizualizări: 586

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: