Pregătiri pentru un nou festival de muzică populară la Berleşti

Un nou festival de muzică populară va deveni tradiţie în judeţul Gorj. Este vorba despre Festivalul „Gheorghe Ciociu” care va fi organizat în premieră la Berleşti pe data de 7 septembrie. Odată cu debutul acestui festival va fi inaugurată şi o scenă pe care autorităţile locale au început deja să o amenajeze într-o zonă rustică, de o frumuseţe deosebită.

Primăria Berleşti va organiza începând cu acest an un festival de muzică populară în memoria unui interpret care a fost cetăţean al comunei. Este vorba despre Festivalul „Gheorghe Ciociu”, eveniment pe care autorităţile vor încerca să-l transforme în tradiţie. „Am început pregătirile pentru prima ediţie a Festivalului Gheorghe Ciociu, în memoria unui interpret de muzică populară, cetăţean al comunei, care a intrat în Fonoteca de Aur. La această ediţie am invitat artişti locali, copii şi tineri care cântă muzică populară, cât şi Ansamblul Artistic „Doina Gorjului”. De asemenea, vom invita şi primăriile din zona noastră. Cu timpul vrem ca acest festival să devină să tradiţie şi chiar vom încerca să-l transformăm într-un festival concurs, care să constituie o rampă de lansare pentru tinerii pasionaţi de folclor”, a declarat Maria Dumitraşcu, primăriţa de la Berleşti.

Festival într-o zonă cu design rustic

Festivalul de muzică populară va fi organizat într-o zonă cu un design rustic foarte primitor, amenajată în apropierea stadionului. Autorităţile locale de la Berleşti au demonstrat încă o dată că se pot realiza lucruri impresionante cu bani puţini. După ideile primăriţei, beneficiarii de ajutor social au realizat băncuţe, măsuţe cu scaune din lemn şi copaci artizanali. „Avem o zonă foarte frumoasă şi vrem să o punem în valoare. Îmi plac obiectele rustice care dau un farmec aparte locului respectiv. Aşa că într-o zi am trimis în pădure un băiat de la 416 şi i-am spus să-mi aducă cele mai urâte lemne. Nu i-a venit să creadă, dar n-a avut încotro, s-a conformat, însă a întrebat pe toată lumea dacă ştie cineva ce voi face cu lemnele strâmbe. Le-am arătat ce trebuie să facă şi au ieşit lucruri frumoase. Beneficiarii de la 416 continuă să-mi aducă lemne, iar eu îi ajut să-mi pună în practică ideile”, a declarat primăriţa Maria Dumitraşcu.

Vizualizări: 197

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: