Primăria face credit pentru a scăpa de arierate

Primăria Leleşti se va împrumuta la bancă pentru a scăpa de arierate. Creditul  este singura soluţie pentru ca Trezoreria să îi deblocheze conturile. Edilul local spune că de aproximativ cinci luni face demersuri pentru a obţine fonduri, însă autorităţile judeţului nu au luat în calcul solicitările sale. Ba mai mult, crede că în continuare banii se alocă pe bază de prietenii şi slugărnicie. Primăria Leleşti a făcut arierate din cauza unei lucrări de aducţiune apă. Conturi blocate are şi Primăria Săcelu, însă această unitate administrativ-teritorială s-a mai confruntat cu situaţii de acest gen.

Două primării din judeţul Gorj au conturile blocate. Este vorba despre Primăria Săcelu şi Primăria Leleşti. „În fiecare lună, unităţile administrativ-teritoriale trebuie să-şi reducă arieratele. În urma analizei rezultate la data de 31 iulie, s-a constatat că un număr de două primării nu au redus arieratele. Este vorba despre comuna Leleşti şi comuna Săcelu. Ca atare, s-au blocat sumele cuvenite acestor comune de la bugetul de stat şi practic în această perioadă dumnealor pot să facă plăţi exclusiv din veniturile proprii, din ce încasează din impozite şi taxe locale”, a declarat Gheorghe Paraschiv, şeful Trezoreriei Gorj.

Primarul comunei Leleşti spune că a ajuns în această situaţie din cauză că autorităţile judeţului nu şi-au respectat promisiunile. „Am făcut arierate pentru că avem în derulare o lucrare de aducţiune de apă pentru ca în perioada de vară să avem presiune mai mare. Nu am putut achita pentru că am avut promisiune atât de la Consiliul Judeţean, cât şi din partea ministerelor cum că se vor achita aceste sume, dar nu s-au achitat. De aproximativ cinci luni am depus documente pentru a obţine banii necesari la Instituţia Prefectului, la Consiliul Judeţean şi la Ministerul Dezvoltării. Din păcate când vine vorba despre alocarea de fonduri se merge în continuare pe prietenii sau slugării. La mine nu merge cu „Să trăiţi!”, „Am Înţeles!”, iar apoi să iau poziţia ghiocelului”, a declarat Marian Rotaru, primarul comunei Leleşti.

Nu vrea ca şefii judeţului să-şi asume meritele pentru investiţii

Primăria Leleşti apelează la credit pentru a putea scăpa de arierate. „Urmează ca în perioada următoare să fac un împrumut ca să achit arieratele şi să ieşim din această situaţie. Este vorba despre 300 de mii lei, avem deja demersurile făcute, iar zilele următoare vom rezolva această problemă. Noi, primarii, încercăm să facem mai multe lucrări, dar din păcate nu avem nici un ajutor. Ca acum n-a fost niciodată, în doi ani de zile nu s-a dat nici o rectificare pozitivă ca să începem lucrări noi”, a declarat Marian Rotaru.

Primarul de la Leleşti nu vrea ca autorităţile judeţene să-şi mai asume merite pentru investiţii la care nu şi-au adus aportul. „Am apelat la credit pentru că nu am avut încotro. Am depus documentele necesare atât la Consiliul Judeţean, cât şi la Ministerul Dezvoltării, dar ni s-a spus că atunci când vor avea bani ne vor ajuta şi pe noi. N-am mai stat după ajutorul dumnealor şi ne-am mobilizat pentru a ne rezolva noi singuri treburile aşa cum am făcut şi cu celelalte proiecte, dar nu vreau să mai aud pe nici unul că ne-au ajutat, că au făcut sau că să facem proiecte că vom fi ajutaţi de cei ce sunt în măsură. Vom merge pe fonduri proprii. Ei spun că nu ştim să ne autogospodărim în condiţiile în care facem arierate, dar aş vrea să se uite fiecare la ceea ce a realizat, iar apoi să critice pe alţii”, a menţionat primarul Rotaru.

Vizualizări: 180

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: