Prefectul a dormit cu staţia de emisie sub pernă
Sfârşitul săptămânii trecute a fost unul de coşmar pentru prefectul Claudiu Teodorescu. N-a dormit decât câteva ore dat fiind faptul că mare parte din weekend şi l-a petrecut pe drumurile naţionale, acolo unde a efectuat inspecţii. “Am dormit doar câteva ore, două-trei ore cred că au fost cu totul, dar şi acelea cu staţia lângă mine. Chiar i-am spus domnului Cârciumaru că nu ştiu cum doarme noaptea cu staţia pornită lângă dânsul de fiecare dată. În toată această perioadă am avut comandă la nivelul instituţiei noastre, o colaborare destul de bună cu reprezentanţii ISU, Poliţie, Drumurile Naţionale, Jandarmerie, Salvamont, toţi cei specializaţi pentru intervenţie rapidă”, a spus prefectul de Gorj, Claudiu Teodorescu.