VIDEO: O implozie eşuată a adus „turnul din Pisa” la Târgu Jiu
După ce ani de zile ne-am tot supărat când am aflat că în diferite zone din țară apăr clone după operele lui Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu, acum a venit rândul ca și orașul nostru să aibă o copie după o operă la fel de faimoasă și mult mai vizitată de turiști decât ceea ce ne-a lăsat nouă moștenire titanul din Hobița. Turnul din Pisa are, de ieri, o copie aproape perfectă în incinta fostului CET, demolarea unui turn al fostei termocentrale dovedindu-se o adevărată operă de artă, pe care muncitorii cu picamerul nu au anticipat-o nicio clipă.
Copia după Turnul din Pisa a luat naștere după ce un turn de răcire de la fosta termocentrală, care ieri urma să fie pus la pământ prin implozie, a rămas, după detonare, înfipt în sol și înclinat într-o parte, fiind comparat de cei care l-au văzut cu faimoasa construcție din Italia. Muncitorii au folosit 8 kilograme de explozibil pentru a detona picioarele de susținere a acestuia, însă turnul a continuat să rămână aproape vertical și după ce a fost detonat explozibilul respectiv.
„Este un semieșec, dar asta pentru că nu am dorit să facem pagube mari. Construcția nu a lucrat așa cum am fi dorit noi, datorită greutății mari. Turnul a plecat inițial pe direcția de cădere, dar stâlpii din spate, care nu au fost perforați și dinamitați, au cedat și ei și s-a întâmplat ce s-a întâmplat. De căzut nu o să cadă singur pentru că are un diametru mare și nu o să cadă singur niciodată”, a spus inginerul coordonator al lucrării, Viorel Filip.
O nouă detonare, azi
Acesta a menționat că în cursul zilei de azi ar putea fi reluate operațiunile de doborâre a turnului, totul depinzând de constatările pe care muncitorii le vor face la structura internă a construcției, după îndepărtarea molozului rezultat în urma detonării de ieri. În timp ce muncitorii încercau să curețe zona de bucățile de beton desprinse din turn, pentru a vedea ce trebuie să facă în continuare, pe marginea șoselei ce trece pe lângă turn trecătorii și chiar angajații firmei de demolare l-au comparat pe acesta cu celebrul turn din Pisa.
Turnul de la fosta termocentrală a municipiului Târgu Jiu este la fel de înclinat precum cel din Pisa, lucru pe care l-au remarcat toți cei care l-au văzut. „Seamănă cu turnul din Pisa, dar ăsta e mai nou și sigur o să fie demolat. Nu o să devină obiectiv turistic așa cum e cel din Italia, dar, deocamdată, e frumos până va fi pus jos”, a precizat unul dintre muncitorii care lucrează la demolarea turnului înalt de 50 de metri. Un altul, care a lucrat în Italia și chiar l-a văzut pe cel din Pisa a spus și el că ceea ce a rămas în picioare după detonarea de ieri seamănă la indigo cu ceea ce a văzut la italieni.
Parc industrial
Fosta termocentrală a municipiului Târgu Jiu era în construcție în 1989, iar lucrările realizate în proporție de circa 90% nu au mai fost continuate după Revoluţie. Până în anul 2000 încălzirea apartamentelor din oraș a fost realizată cu centrale de cartier, iar ulterior și acestea au fost dezafectate, fiecare proprietar de apartament preferând să își instaleze propria mini-centrală termică.
Turnul de răcire este penultima construcție din fosta termocentrală care urmează să fie demolat, autoritățile dorind să amenajeze în locul acestuia un spațiu pentru un viitor parc industrial sau pentru o zonă comercială. Singura construcție care nu va fi demolată din fosta termocentrală este turnul de evacuare a fumului, o clădire care are circa 300 de metri înălțime și care poate fi observată de la distanțe foarte mari în zilele cu vizibilitate bună.
FOTO ŞI VIDEO realizate cu ajutorul unei drone de Marius Corobea de la MACOSOFT Târgu Jiu