Prefect: Nu ar trebui să fie probleme cu centrele de vaccinare
Centrele de vaccinare din Gorj vor avea personal medical și de luni încolo, chiar dacă începe școala și medicii și asistentele care au vaccinat până acum revin în unitățile școlare.
Cel puțin asta susține prefectul de Gorj, Cosmin Pistol. ”Nu ar trebui să avem probleme cu data de 8 februarie. Din câte știu de la ISU, s-a făcut o bază de date cu medicii și asistenții și nu ar trebui să fie probleme în acest sens, la Târgu Jiu. De exemplu, la Motru ar trebui să existe o colaborare cu managerul spitalului, la Târgu Cărbunești nu sunt probleme”, a spus Pistol.
Personalul trebuie să revină în școli, dar sunt mulți care doresc să lucreze, dacă este posibil și după programul pe care îl au la cabinet. ”De luni trebuie să ne întoarcem la cabinetele noastre, în școli. Și eu am să mă întorc. Dacă este posibil și se poate, vreau să îmi mai desfășor activitatea în centrul de vaccinare, dar după program. Acum să vedem ce se va întâmpla și cu plata. Până acum nu am primit banii pe orele suplimentare”, a spus o asistentă dintr-un centru de vaccinare.
Și mobilierul din centre reprezintă o problemă, tocmai pentru că a fost adus tot din cabinetele școlare. În municipiul Motru din județul Gorj, primarul a cerut sprijinul managerului de spital.
”Am luat legătura cu managerul Spitalului Municipal Motru. A venit chiar aici la centrul de vaccinare pentru a vedea exact fluxul și necesarul de personal care să lucreze de luni. I-am solicitat sprijinul, având în vedere că la ora actuală îi avem pe cei de la centrele medicale școlare. De luni trebuie să se întoarcă la cabinetele școlare. Domnul manager s-a arătat deschis și a zis că ne pune la dispoziție personalul necesar. Va trebui rezolvată problema și cu plata celor care au lucrat până acum”, a spus Morega.
Tot acesta vorbește și despre sursa de finanțare, sursă care până în acest moment nu există. ”Toată lumea dă din colț în colț. Trebuia să avem acele reglementări clare, modalitatea de punere în aplicare. Noi funcționăm de pe data de 18 ianuarie, iar până acum nu s-a rezolvat problema banilor. Nu avem până acum niciun act încheiat, tocmai pentru că nu am găsit cadrul legal. Oamenii ne întreabă pe noi, pe primari”, a mai afirmat edilul.