Pozitiv la drugtest, deși nu consumase nimic

Un șofer din comuna gorjeană Cătunele a ieșit pozitiv la drugtest, cum că ar fi consumat amfetamină. Ulterior, analizele de laborator au arătat că nu avea substanțe interzise în sânge.

Asta se întâmpla la începutul anului, iar în vară același șofer s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis.

Procurorii au cerut însă instanței de judecată să constate încetarea urmării penale, pe motiv că nu există interes public în cauză. Cel mai probabil însă a fost forma organelor de anchetă de a-și cere scuze pentru acuzația netemeinică privind consumul de droguri.

"De aceea, pentru constatarea existenţei/inexistenţei unui interes public în urmărirea unei infracţiuni este necesar, pe de o parte, ca aceasta să fie, in abstracto, de o gravitate redusă, obiectivată printr-un anumit regim sancţionator, iar, pe de altă parte, in concreto, fapta săvârşită să nu prezinte un pericol social major, luându-se în considerare conţinutul faptei, modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit, împrejurările concrete de săvârşire sau urmările produse sau care s-ar fi putut produce, condiţii care se regăsesc în prezenta cauză", se arată în motivarea de la Judecătoria Târgu Cărbunești.

Vizualizări: 1,509

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: