Posturi de economist la spital, scoase la concurs
Spitalul Orășenesc din Novaci a scos la concurs două posturi de economist. Este vorba de ocuparea pe perioadă nedeterminată a două funcții contractuale de execuție vacante, disponibile pentru Serviciul aprovizionare, transport și administrativ.
Candidații la postul de economist IA trebuie să aibă diplomă de licență în domeniu, precum și o vechime în specialitate de 6 ani și 6 luni. Cei care aplică pentru cel de-al doilea post, de economist II, trebuie să aibă diplomă de licență în domeniu, dar și cel puțin 6 luni vechime în specialitate.
Cei interesați să-și depună dosarul de înscriere la concurs pot face asta până în data de 8 aprilie, inclusiv, la Biroul RUNOS. Proba scrisă va avea loc în data de 17 aprilie, iar interviul în 23 aprilie.
Punctajul pentru proba scrisă este de maximum 100 de puncte. Pentru a merge la interviu, candidații trebuie să obțină cel puțin 50 de puncte la proba scrisă. Concursul se va desfășura la sediul unității spitalicești.