Postul de manager al spitalului Motru, scos la concurs
Membrii Consiliului de Administraţie de la Spitalul Municipal Motru au hotărât ca postul de manager al unităţii spitaliceşti să fie scos la concurs. Decizia nu este agreată de Camelia Khraibani care este hotărâtă să atace în instanță decizia, considerând că are dreptul legal să revină în această funcție.
Medicul Camelia Khraibani s-a prezentat la şedinţa administratorilor spitalului însoțită de avocatul său, Leontin Chiţimia. Acolo și-au susținut punctul de vedere, în sensul că medicul ar trebui să revină în funcția de manager pe considerentul că are acest drept. Chiar și așa, administratorii spitalului au decis că este oportună scoaterea la concurs a acestui post, bazându-se pe punctul de vedere al Prefecturii Gorj în această speță. Reprezentanţii Prefecturii au comunicat faptul că fostul deputat nu poate reveni în această funcţie pentru că în momentul în care a fost aleasă deputat, în 2012, primarul din Motru nu a emis o decizie de încetare a mandatului de manager. Faptul nu-i poate fi însă imputat lui Khraibani. "În ședința Consiliului de Administrație care s-a întrunit joi am luat act de adresa de la Prefectură și am stabilit scoaterea postului la concurs. Am stabilit ca în termen de două săptămâni să pornească procedura pentru înfiinţarea comisiilor de concurs, de examinare şi de contestaţii", a explicat Ion Cojocaru, membru în CA-ul Spitalului Municipal Motru.
Avocatul Cameliei Khraibani spune că acel contract de management s-a suspendat în momentul intrării în demnitatea de parlamentar și drept urmare spun că vor contesta în instanță decizia administratorilor spitalului. "Ne vom îndrepta pe cale contencioasă împotriva hotărârii. Punctul de vedere al Prefecturii privește pe de o parte că funcția de manager nu s-ar subscrie statutului funcționarului public, în acest sens am depus o hotărâre a Înaltei Curți care spune că funcția de manager se subscrie statutului funcționarului public, iar cel ce deține funcția de manager este funcționar public cu atribuții de conducere", a explicat avocatul Leontin Chițimia.
Apărătorul Cameliei Khraibani a avut un punct de vedere și legat de omisiunea primarului din Motru. "Au reținut faptul că nu există un act administrativ prin care să se fi constatat încetarea contractului de management. Ori în condițiile în care nu a fost emis de către primărie sau Consiliul de Administrație în acest sens este evident că acesta a fost suspendat de drept în raport de dipozițiile art.46, al.2, din legea statutului deputaților și senatorilor", a mai spus avocatul Cameliei Khraibani.