Popescu: Sunt mii de concedii medicale în fiecare lună
Cererea de cărbune a fost mare toată vara, iar pe măsură ce se apropie iarna, presiunea pe mineri este tot mai mare. Mulți dintre ei nu au reușit să își ia concediile de odihnă.
Ion Popescu, președintele Sindicatului Renașterea de la Cariera Jilț Sud, a spus că sunt salariați cu concediul neluat de anul trecut. “Este foarte greu. se încearcă tot felul de alternative pentru o bună funcționare. Sunt concedii de luat și de anul trecut, sunt salariați care au de luat 60 de zile de concediu de odihnă. Mai sunt trei luni și se termină anul. Oamenii au cerut concediu de odihnă, nu li s-a putut da. Mulți, foarte mulți au apelat la concediu medical”, a spus Popescu la Gorj TV.
Liderul sindical a spus că este nevoie de o rezolvare a acestei situații: “Am înțeles că, la nivel de CEO, sunt mii de concedii medicale în fiecare lună. Vă dați seama, omul apelează la concediu medical, dar rămâne cu zilele de concediu de odihnă. Trebuie găsită o rezolvare, trebuie să discutăm cu oamenii, pentru că muncim cu ei”.
Liderul sindical spune că nici nu mai este timp până la finele anului să fie luate concediile, iar din ianuarie se discută de un program de șapte zile pe săptămână pentru mineri. (A.A.)