Ponta, posibil premier: Ieșim din iarnă și intrăm în faliment
Fostul premier Victor Ponta cere discuții rapide pentru constituirea unei coaliții de guvernare. Ponta spune că, dacă partidele nu bat palma cât mai repede, România riscă să iasă din iarnă și să intre în faliment. Numele lui Ponta este vehiculat pentru postul de prim-ministru, dar și de președinte al PSD.
"România are nevoie să fie guvernată cât mai urgent - altfel iesim din iarnă și intrăm în faliment! Ne trebuie urgent Buget, oameni profesionisti si patrioti in fruntea Ministerelor, decizii clare privind taxele, salariile, pensiile, banii europeni! Cât mai repede trebuie să terminăm cu nebunia Alegerilor - cu aceasta fărâmițare extraordinară- cu interesele personale, de gasca sau de Partid- cu manipularea romanilor de a se lupta cu alti romani! Suntem in ceasul al doisprezecelea! Si orele trec!", a scris Ponta pe pagina de socializare.
PSD a înregistrat la alegerile parlamentare de duminică 22,2%, cel mai slab scor din istoria partidului, după cum rezultă din datele publice.
PSD a mai înregistrat un rezultat similar la alegerile din 1996, când Ion Iliescu a pierdut în fața lui Emil Constantinescu la președinția României. PDSR-ul de atunci a înregistrat 22,3%, foarte puțin peste scorul de azi.