Ponta, de mână cu Ciurel după voturile salariaţilor CE Oltenia

Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta, va merge în prima zi de campanie electorală în termocentrala Rovinari şi în carierele miniere din zonă, alături de directorul urmărit penal al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel. Ponta caută să (re)câştige voturile a 19.000 de salariaţi, promiţându-le că nu vor fi concedieri colective după alegeri şi că societatea nu va intra în insolvenţă. Mesaje greu de crezut, câtă vreme minerii şi energeticienii văd că de când fostul vicepreşedinte PSD Gorj, Laurenţiu Ciurel, a fost numit manager privat la complex, veniturile lor au scăzut în medie cu 600 de lei lunar, pe când ale managerului au crescut de 10 ori faţă de directorii generali din 2011. Mai mult, vânzările de energie sunt la jumătate faţă de anii trecuţi, depozitele de cărbune pline, piesele de schimb lipsesc cu desăvârşire, bani de investiţii nu mai sunt, iar salariile sunt încă date la timp prin extinderea liniilor de credit. Mii de salariaţi au fost obligaţi să îşi schimbe locul de muncă, sub ameninţarea concedierii. Fapte pe care Ponta va încerca să le şteargă cu vorbe frumoase şi promisiuni.

Premierul Victor Ponta îşi va începe campania electorală la Gorj, mai exact la termocentrala Rovinari, locul de unde casa de avocatură „Şova şi asociaţii” a încasat nelegal, spun procurorii DNA, milioane de euro pentru servicii juridice. Şi atunci, şi acum, managerul Laurenţiu Ciurel este puntea de legătură. Ponta nu ezită să se afişeze cu acesta în prima zi de campanie, deşi DNA a început urmărirea penală a lui Ciurel pentru banii luaţi de Casa Şova, acolo unde şi actualul premier era senior partner.

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a anunţat că Ponta va veni însoţit de ministrul Transporturilor, Ioan Rus, şi al Energiei, Răzvan Nicolescu. Candidatul PSD la prezidenţiale va merge în cariere pentru a cere voturile minerilor. „Premierul va realiza prima zi de campanie electorală la Gorj. Primul ministru demonstrează că este un om pragmatic şi nu va face un miting electoral, ci vine într-o vizită de lucru. Va veni în prezenţa miniştrilor Transporturilor şi Energiei. Va vizita o carieră, o termocentrală, drumul DN 66 să verifice ritmul lucrărilor. Din câte ştiu eu va merge la Termocentrala Rovinari şi la Cariera Roşia Jiu”, a declarat Ion Călinoiu.

Ciurel, la şedinţă cu liderii PSD

Laurenţiu Ciurel, managerul Complexului Energetic Oltenia, a fost convocat ieri dimineaţă la o întâlnire cu şefii PSD. Şedinţa a avut loc în biroul lui Ion Călinoiu, cu o zi înainte ca Victor Ponta să sosească în Gorj. Au mai participat: Florin Cârciumaru – preşedinte PSD Gorj, Ciprian Florescu – vicepreşedinte PSD Gorj, Gheorghe Milosteanu – secretar general PSD Gorj. Deşi mai mulţi jurnalişti l-au văzut pe Ciurel ieşind de la această discuţie, biroul de presă al CE Oltenia a publicat ieri următoarea „Dezinformare”, după cum chiar ei au intitulat-o: „CE Oltenia dezminte informaţia apărută în cotidianul Pandurul, ca ştire de ultima oră, cu referire la participarea Directorului General al companiei la şedinţe ale PSD. Catalogăm aceste false informaţii ca simple zvonuri legate de campania electorală”. În ştirea menţionată nu se vorbea de participarea lui Ciurel la şedinţe PSD, ci la discuţia cu liderii PSD din biroul lui Călinoiu, în urma căreia managerul a făcut şi declaraţii de presă.

„S-a  dus să primească indicaţii de campanie”

Liderul PNL Gorj, Dian Popescu, crede că Ciurel a primit indicaţii de campanie electorală. „Este jenant dacă domnul Ciurel s-a dus la domnul Călinoiu să primească indicaţii de campanie. Bănuiesc să s-a dus la domnul Călinoiu să-i spună că situaţia Complexului nu este una favorabilă şi că va trebui să se intervină printr-o legislaţie care să susţină Complexul Energetic Oltenia. Asta ar fi trebuit să facă, dar bănuiesc că a primit indicaţii electorale”, a declarat Dian Popescu. Acesta crede că Ciurel a uitat deja că şi-a dat demisia din PSD. „Domnul Ciurel mai este pesedist? Dacă este pesedist trebuie să iasă să spună public, pentru că dânsul şi-a asumat un mandat în Consiliul de Coordonare şi Supraveghere, demisionând din funcţiile de conducere ale PSD. Spunea că va conduce Complexul după criterii tehnico-economice, nu după criterii politice sau după indicaţii venite din cabinetul nr.2 sau nr.1 pentru că nu îmi dau seama unde e cabinetul numărul 1, la domnul Cârciumaru sau la domnul Călinoiu”, a mai menţionat Dian Popescu.

PRECEDENT

Acum un deceniu, aceleași obiective economice erau vizitate și de fostul premier Adrian Năstase, care venea însoțit la Gorj de fostul ministru al economiei, Dan Ioan Popescu, aceștia promițând atunci că vor face din județul nostru „inima energeticii românești”. DN 66 era și atunci plin de gropi, iar despre modernizarea sa se vorbea cu optimism, nimeni nebănuind că lucrările nu vor fi gata nici zece ani mai târziu. Ponta este primul candidat la Președinția României care vine oficial în vizită la Gorj odată cu începerea campaniei electorale, de acum încolo fiind de așteptat ca și restul candidaților să treacă pe aici și să ceară voturile alegătorilor, evident toți promițând „mai binele” pe care îl așteaptă toată lumea. (G.C.)

Vizualizări: 189

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: