Polițiștii fac controale în piețe, la terase și piscine. Primele amenzi!
Polițiștii din Gorj au început controalele la piscine, terase și piețe. Actiunile de verificare au loc in contextul numărului tot mai mare de îmbolnăviri cu noul coronavirus. La controale, participă și inspectori de sănătate publică, pompieri și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj. Primele verificări au adus și primele nereguli care au fost taxate pe loc.
Zonele aglomerate din tot județul vor fi verificate de politisti. "Se vor desfășura activități de verificare cu efective mărite in zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, piscine și terase. Totodată, printre prioritatile echipelor de verificare vor fi și mijloacele de transport în comun", a anunțat IPJ Gorj.
Până acum au fost verificate 88 de firme si au fost aplicate primele amenzi. "Au fost oferite recomandări pentru prevenirea faptelor care pot constitui un pericol pentru sănătate publică, fiind aplicata o singura sancțiune pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19,dintre care 21 fiind pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. De asemenea, au fost aplicate și 46 de sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și Legii 61/1991privind ordinea și liniștea publică, în valoare totală de aproape 32.000 lei", a mai anunțat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.