Polițiști jigniți în stradă de un medic beat - VIDEO

Șeful Secţiei obstetrică - ginecologie I de la Maternitatea Giuleşti din Capitală, Ciprian Cristescu, a jignit și amenințat doi polițiști de la Rutieră (VIDEO) care opriseră mașina în care acesta era pasager. Medicul era băut și a adresat injurii polițiștilor. Inițial a apărut în presă o filmare în care medicul părea victimă, dar ulterior s-a văzut că adevărul este de partea polițiștilor.

Ministrul de Interne Carmen Dan a dispus un control cu privire la comportamentul polițiștilor și cu privire la faptul că aceștia nu au raportat incidentul. S-a aflat însă că polițiștii au raportat incidentul imediat prin telefon, dar și în scris la finalul programului, numai că superiorul acestora nu a dispus nicio măsură. Polițistul Marian Godină, care a publicat materialul video pe facebook, speră că medicul va fi reținut pentru ultraj. 

Reacția medicului

”Veneam de la petrecerea zilei mele de naștere. Am împlinit 49 de ani. Eram în mașină cu soția. Ea conducea…Voiam să ajung mai repede acasă și ei (n.r. polițiștii) ne opriseră la un semafor. Întâi ne-au făcut semn să trecem și apoi ne-au oprit. Mi-am zis ”păi mă oprești sau nu mă oprești?”. Apoi s-a întâmplat ce s-a întâmplat. I-am înjurat. Îmi pare nespus de rău pentru tot ce s-a întâmplat. Îmi cer scuze public celor polițiști aflați în serviciu pe care i-am înjurat. Regret tot s-a petrecut acolo”, a declarat pentru Libertatea medicul Ciprian Cristescu.

Vizualizări: 2,543

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: