Poliţia, la Primăria Rovinari. Milioane de euro pentru spaţiile verzi!

Angajaţii primăriei Rovinari au trebuit să dea ieri explicaţii în faţa poliţiştilor gorjeni legat de un contract pentru întreţinerea spaţiilor verzi. Este vorba despre un contract încheiat în urmă cu 3 ani cu firma Garden Center Group SRL din Bucureşti, în valoare de aproape 10 milioane de lei, care se întindea pe o perioadă de 4 ani. Presa a scris că suprafaţa de spaţii verzi din contract ar fi mult mai mare decât cea existentă în oraş şi că sumele plătite nu ar fi justificate. Contractul a fost semnat în mandatul lui Dorin Filip, primarul decedat în august, însă a fost reziliat de cel care i-a preluat atribuţiile.

Poliţiştii gorjeni au demarat o anchetă la primăria Rovinari şi fac verificări în ceea ce priveşte legalitatea contractelor cu firma Garden Center Group SRL derulate de autorităţile locale, deocamdată nefiind încheiat vreun dosar penal în acest caz, conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj. Cert este că angajaţii primăriei de la Serviciul Achiziţii, dar şi de la alte departamente au trebuit să pună la dispoziţia oamenilor legii documentele care au stat la baza colaborării cu firma care s-a ocupat până în vara lui 2015 de întreţinerea spaţiilor verzi din oraş, aspect confirmat de primarul interimar al oraşului, Claudiu Vodislav.

Acordul cadru a fost semnat în luna iunie, anul 2012, după ce lucrările de întreţinere a spaţiilor verzi au fost scoase la licitaţie. Societatea Garden Center Group SRL din Bucureşti a fost declarată câştigătoare. Preţul convenit de primărie şi societatea din Capitală pentru îndeplinirea acordului cadru, plătibil în baza unor contracte subsecvente până în 2016, a fost de 9.751.152 lei, cu TVA. Prin fiecare contract semnat anual, societatea s-a angajat, printre altele, să cosească o dată pe lună timp de 8 luni 92.340 de mp, să degajeze terenul de corpuri străine o dată pe lună timp de 8 luni pe o suprafaţă de 46.170 mp, să mobilizeze solul la cazma în jurul arborilor şi arbuştilor de două ori pe an pe o suprafaţă de 1.150 mp, să tundă gardul viu de două ori pe an, borduri chenare, pe 6500 metri liniari.

Totodată, firma s-a angajat să planteze 740 de arbori, 1.140 de arbuşti şi 470 de răşinoase, 750 de trandafiri, să plivească buruienile din peluze pe o suprafaţă de 2.125 mp, să plivească şi să prăşească buruienile din rabate de 4 ori pe o suprafaţă de 4000mp, să însămânţeze gazon pe 12.000 mp, ș.a.m.d. Suprafeţele par să fie exagerate, ţinând cont de faptul că Rovinari nu este un oraş tocmai mare. Autorităţile spun că suprafeţele din contract sunt pentru nişte lucrări ce trebuie efectuate de fapt pe aceleaşi suprafeţe de mai multe ori pe an. "Din ce am înţeles de la angajaţii din primărie n-ar fi atât de mari pentru că, de exemplu, mi-au spus avem de cosit o suprafaţă de 100mp, dar poate într-o lună se coseşte de 4 ori. Şi atunci apar 400 mp, dar este aceeaşi suprafaţă. Nu e că au făcut mai mult", a explicat Claudiu Vodislav, primar interimar la Rovinari.

Acordul, reziliat în vară

Ultimul contract subsecvent a fost încheiat în 7 iulie 2014. Ulterior nu a mai fost încheiat încă un contract pentru că primăria nu a mai avut banii necesari, spune primarul interimar de la Rovinari, Claudiu Vodislav. "S-a reziliat contractul la începutul lunii iulie. S-a considerat că primăria nu mai are fonduri pentru a continua contractul cu ei și au făcut o convenție de reziliere a acordului cadru și ulterior s-a reluat cu firma Consiliului Local, Apă Canal, Salubritate. Nu știu câte firme au participat la licitație, angajații primăriei mi-au spus că a fost o licitație pe SEAP și că s-a încheiat un acord cadru cu Garden Center pe 4 ani. În fiecare an se semna un contract subsecvent", a mai spus Claudiu Vodislav.

Conform acestuia, în prezent de activitatea de întreținere a spațiilor verzi este realizată de firma Apă Canal Salubritate, în baza unui contract încheiat cu primăria pe 3 luni. Firma Consiliului Local ar fi asigurat și până în 2012 aceste servicii.

Vizualizări: 277

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: