Poliţia Gorj, la ceas de bilanţ fără presă
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj şi-a prezentat joi bilanţul pe anul 2017, dar de această dată jurnaliştii nu au mai fost invitaţi să participe, aşa cum se întâmpla în alţi ani. Prefectul judeţului, prim-procurorul Parchetului Judeţean şi primarul municipiului Târgu Jiu au fost singurii „civili” din sala unde s-a prezentat bilanţul.
În rest, şefii Inspectoratului le-au vorbit subordonaţilor lor despre cifrele anului trecut, jurnaliştilor fiindu-le pusă la dispoziţie o variantă electronică a bilanţului şi câteva fotografii.
În documentul respectiv, IPJ Gorj consemnează o scădere cu 5,86% a infracţiunilor stradale, ceea ce înseamnă mai puţin cu 16 fapte decât în anul precedent. Cifrele indică însă o creştere în 2017 a infracţiunilor contra persoanei, în mediul urban, cu peste 30%. Asta înseamnă mai multe fapte de lovire sau alte violenţe, numărul acestora fiind de 602 în 2017 faţă de 562 în anul precedent. Au scăzut ameninţările şi vătămările corporale din culpă, dar şi furturile stradale, deşi bilanţul arată un număr de 207 astfel de furturi. În creştere au fost, în schimb, furturile din anexe gospodăreşti, de la 144 la 177, creşterea fiind de peste 21% în comparaţie cu anul anterior. Au scăzut, în schimb cu aproape 12% furturile din locuinţe şi cu peste 13% cele de auto.
Acelaşi bilanţ arată şi o creştere a numărului persoanelor decedate în accidentele rutiere pe drumurile din judeţ, creşterea fiind de 38%. Dacă în 2016 au fost 29 de morţi pe drumurile Gorjului, în 2017 s-a ajuns la 40 de decese, asta în condiţiile în care numărul maşinilor a crescut enorm, iar drumurile sunt aceleaşi „poteci” de zeci de ani, cu restricţii de viteză şi cu treceri prin localităţi.
Poliţiştii au constatat că majoritatea accidentelor s-au produs în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, aceste zile deţinând ponderea de 54% din numărul celor 127 de accidente înregistrate la nivel de judeţ. Unul din cinci accidente grave a fost generat de viteză, cele mai multe producându-se după-amiaza şi seara.
Prezentarea bilanţului s-a făcut în prezenţa adjunctului inspectorului general al Poliţiei Române, Dragnea Florian.