PNL a pierdut lupta cu cei trei grei din PSD

Liberalii gorjeni nu au reușit să-i împiedice pe pesediștii șefi să candideze la alegerile locale din iunie. Curtea de Apel Craiova a respins sâmbătă recursul formulat de Partidul Național Liberal privind candidaturile lui Florin Cârciumaru, Ion Călinoiu și Ciprian Florescu. Președintele Consiliului Județean, Ion Călinoiu, le transmite liberalilor că degeaba folosesc sloganul legist.

Dan Vâlceanu, copreședintele PNL Gorj, a contestat încă de săptămâna trecută candidaturile celor trei pesediști la Tribunalul Gorj. În 48 de ore judecătorii au decis să respingă contestațiile liberalilor dar aceștia din urmă au făcut recurs la Craiova. Magistrații au dat sâmbătă decizia finală. „Sunt respinse și cele de la Craiova, au fost deja sâmbătă ținute ședințe pentru judecarea recursului formulat de PNL. PNL asta știe să facă, să reclame. Ei au și sloganul acesta cu respectarea legii, dar ei necunoscând legea probabil că o și încalcă, așa cum au făcut și acum, un abuz pe care bineînțeles că instanțele l-au demonstrat, sunt acum definitive hotărârile judecătorești prin care Cârciumaru, Călinoiu și Florescu au dreptul să candideze”, a spus Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean Gorj.
Vâlceanu spune că nu a văzut încă motivarea instanței însă va continua demersurile de demascare a primarului Cârciumaru. „Nu am apucat să văd motivarea instanței, o să vă prezint raportul de evaluare al domnului Cârciumaru pentru că este foarte interesant să vadă și târgujienii pe cine au votat timp de patru mandate. Din punctul nostru de vedere, faptul că domnul Cârciumaru are un raport de evaluare prin care i se constată conflictul de interese nu schimbă cu nimic datele problemei. Noi vrem ca legea să fie aplicată, de aceea am și făcut acest demers și faptul că cei de la PSD au început să ne înjure pentru că am folosit un instrument absolut democratic spune totul despre acest partid”, a spus Dan Vâlceanu, copreședintele PNL Gorj.

Vizualizări: 1,352

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: