Plop căzut pe drumul naţional
Drumarii gorjeni au trebuit să intervină miercuri pe DN 67, la Bengești Ciocadia, unde vântul puternic a reușit să doboare un ditamai plopul. Arborele, cu un diametru de peste un metru și jumătate, a fost trântit chiar pe carosabil, incidentul având loc în zona podului peste râul Ciocadia. Din fericire, nu au fost mașini sau persoane în trafic în momentul în care arborele a fost culcat la pământ. Drumarii au intervenit cu drujbe și mașini pentru a curăța carosabilul, traficul fiind blocat în perioada în care ei au îndepărtat crengile de pe șosea. (G.I.)