Ploi şi intensificări ale vântului în noaptea de Înviere
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de vreme rea valabilă în perioada 01 mai, ora 21:00 – 02 mai, ora 21:00. Vor fi intensificări ale vântului, manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi în toată ţara. În Bucureşti, în noaptea de sâmbătă spre duminică vor fi perioade în care vor fi averse şi descărcări electrice, iar vândul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor, cât şi pe parcursul zilei de duminică. Cu toate acestea, în Capitală, temperatura minimă va fi de 14-16 grade, iar cea maximă de 29-30 de grade.
„Vremea se va menţine deosebit de caldă. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, astfel în noaptea de sâmbătă spre duminică (01/02 mai) vor fi perioade în care se vor semnala averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor, dar şi pe parcursul zilei de duminică (02 mai), când viteza la rafală va atinge 35...45 km/h. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade, iar cea maximă de 29...30 de grade”, arată un comunicat de presă al ANM cu privire la prognoza pentru intervaţul 1 mai - 2 mai, pentru Capitală.
ANM a emis o avertizare de vreme rea şi anume de intensificări ale vântului, manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată, în intervalul 1 mai, ora 21.00 - 2 mai, ora 21.00 şi pentru restul ţării.
Astfel, „în intervalul menţionat vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată; în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică (01/02) îndeosebi în nord-vestul, centrul ţării şi local în sud şi sud-est, iar duminică (02 mai) în regiunile nordice, centrale şi estice, precum şi în zonele de munte”.
„Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi izolat căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp, iar mai ales în Transilvania, Moldova şi la munte, pe arii restrânse 30...35 l/mp. Temporar vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor îndeosebi pe parcursul zilei de duminică (02 mai), cu viteze, în general, de 45...65 km/h, iar în timpul ploilor, trecător va lua aspect de vijelie”, mai indică sursa citată.