Piţurcă nu vrea la naţională: Dacă plec de la U Craiova, nu vin la naţională
Antrenorul Craiovei, Victor Piţurcă, nu ia în calcul o revenire la echipa naţională a României în acest moment. Antrenorul Craiovei spune că atât presa, cât şi colegii de breaslă nu s-au comportat corect cu Cosmin Contra şi crede că echipa naţională nu poate juca ofensiv împotriva unor echipe valoroase.
Fostul selecţioner aminteşte de remizele cu Italia şi Franţa de la Euro 2008, când Piţurcă era contestat pentru jocul tricolorilor. „Nu vreau să mă nominalizeze nimeni pentru echipa naţională, fiindcă nu are rost. Indiferent ce se întâmplă, chiar dacă plec de la Universitatea Craiova, tot nu vin la naţională. Eu am în gând meciul cu Hermannstadt, nu altceva. Pe mine m-a deranjat foarte mult cum s-a comportat mass-media cu Contra, fiindcă şi ziariştii l-au dorit pe el la naţională. Din punctul meu de vedere, pentru un antrenor tânăr, fără experienţă, a făcut şi lucruri bune, nu merită acest tratament. Cel mai supărat sunt însă pe anumiţi antrenori, colegi ai lui Contra, care trebuiau să-şi vadă de echipele lor şi să-l lase în pace pe Contra. Sigur, când echipa se exprimă de maniera asta şi iei bătaie în asemenea hal este şi vina selecţionerului, dar trebuie să ţinem cont şi de alte aspecte. Echipa naţională este într-o reconstrucţie totală, cu mulţi jucători tineri, pe care toată lumea i-a cerut. E, vedeţi ce se întâmplă! Contra a jucat cum aţi vrut, cu cinci atacanţi! Poate v-aţi convins că e mai greu să joci ofensiv cu echipe valoroase, put şi simplu nu poţi! Asta cu impresarii care fac presiuni nu se întâmplă la naţională, nu concep aşa ceva. Astea sunt speculaţii de presă. Pe mine nu mă interesa de presă, fiindcă presa nu ştie mai bine ca mine ce trebuie făcut la naţională. La mine jucau jucătorii pe care eu îi consideram valoroşi şi meritau să joace, iar rezultatele au fost bunicele. Lumea era nemulţumită şi când făceam egal la Euro cu campioana şi vicecampioana mondială, când nu treceau centrul de cinci ori. După ce am bătut Finlanda în deplasare spunea un ziarist că nu contează, că îi e ruşine că e român, iar în retur, cu Iordănescu pe bancă, am egalat in extremis şi dacă nu o făceam era ratată calificarea. Uite că acum Finlanda s-a calificat!” a spus Piţurcă.
Antrenorul Craiovei a mai spus că barajul cu Islanda sau Scoţia nu va fi la fel de dificil cum a fost cel cu Grecia, de pe vremea când el era selecţioner.