Petrolul Bustuchin acuză arbitrajul la meciul cu Internaţional Băleşti

Petrolul Bustuchin a pierdut fotoliul de lider ân Liga 4 Gorj după ce a remizat, în deplasare, în meciul cu Internaţional Băleşti. Oaspeţii au acuzat arbitrajul din partida de la Băleşti şi susţin că rezultatul a fost viciat de greşelile arbitrilor.

Petrolul Bustuchin, liderul Ligii 4 până în această etapă, a pierdut primele puncte al sezonului în meciul disputat în deplasare la Băleşti. Bustuchinul a pierdut astfel şi prima poziţie din clasament care a fost ocupată după etapa a IV-a de Jiul Rovinari. Echipa din Bustuchin a acuzat arbitrajul după meciul de la Băleşti, susţinând că arbitrul le-a anulat oaspeţilor două goluri valabile şi nu le-a acordat un penalti. „La capătul unui meci stricat complet de arbitrul partidei Petrolul a pierdut primele  puncte.  Echipa noastră a avut două goluri perfect valabile ;i un penalty cât "casa", în prelungirile meciului, fază la care Tărășincă a închis ochii. De partea cealaltă, gazdele au avut şi ele un penalty clar la care centralul parcă şi-a uitat atribuţiile pe care le avea în teren”, au scris  cei de la Petrolul pe pagina oficială, semnalând cu fair-play toate greşelile arbitrului, chiar şi cele care au fost în favoarea celor de la Bustuchin.

Petrolul a luat astfel doar un punct de la Băleşti şi a pierdut locul I în clasamentul  Ligii 4 Gorj în favoarea echipei Jiul Rovinari, formaţie care are un parcurs fără greşeală în noul sezon, ajungând chiar pe locul trei în clasament pentru că şi a doua clasată, Ştiinţa Turceni, s-a impus în meciul din etapa a patra, scor 2-1 în meciul programat pe teren propriu cu Petrolul Ţicleni.

Noul lider din Liga 4 este Jiul Rovinari, echipă care a obţinut cea de-a patra victorie consecutivă, scor 5-1 în meciul disputat în deplasare cu Avântul Baia de Fier, partidă în care s-a stabilit şi scorul etapei.

Galerie foto



Vizualizări: 595

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: