„Petrică şi lupul”, la teatrul din Târgu Jiu

Actorii Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu au pregătit o nouă surpriză pentru cei mici: „Petrică şi lupul”. Premiera va avea loc duminică, 18 martie, de la ora 11.00. Preţul unui bilet este de 20 de lei.

„Petrică şi lupul” este o adaptare după Serghei Prokofiev şi are o durată de 50 de minute. Piesa este regizată de bucureşteanul Marius Costache. Este o piesă plină de umor, fiecărui personaj fiindu-i atribuit un instrument muzical.

„Noi nu am folosit muzica originală a lui Prokofiev, noi am preluat doar ideea libretului lui şi am făcut o adaptare în care lupul cel rău devine lupul cel bun. Şi anume, un lupuşor mic şi speriat. Este un spectacol cu păpuşi, cât şi cu actori-oameni. Sunt două forme de expresie artistică care se completează reciproc”, a declarat regizorul Marius Costache.

Decorul folosit în spectacol este constituit din panouri pictate. Actorii implicaţi în spectacol: Adelina Puzdrea, Oana Marinescu, Vlad Cristian Fiu, Adrian Şerban, George Drăghescu, Pompiliu Ciochia şi  Adelina Monica Sfetcu.

Biletele s-au vândut ca pâinea caldă. „Încă se mai găsesc câteva bilete, nu foarte multe, la casa noastră de bilete”, a precizat Iani Gârbaciu, purtătorul de cuvânt al Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu.

Piesa va mai fi jucată în lunile următoare, cu precădere în perioada în care are loc evenimentul „Şcoala Altfel”. Atunci, preţul unui bilet va fi de 10 lei pentru copii, respectiv 15 lei pentru pensionari, şomeri şi elevi.  

Vizualizări: 746

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: